Despre Sf. Mihail si Gavril


Pe 8 noiembrie sunt praznuiti Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, impreuna cu soborul tuturor puterilor ceresti. Astfel, ziua de 8 noiembrie este inchinata tuturor cetelor netrupesti.

Sarbatoarea de pe 8 noiembrie a fost la inceput doar o praznuire a Sfantului Arhanghel Mihail. Mai tarziu a fost cinstit impreuna cu el si Sfantul Arhanghel Gavriil, ca in cele din urma sa devina o zi de cinstire a tuturor cetelor ceresti.

Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil si Varahil, insa cei mai cunoscuti sunt Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Avand in vedere ca numele celor doi Arhangheli se termina cu forma prescurtata a numelui lui Dumnezeu El (Elohim) (Il in limba greaca), putem afirma ca ei sunt implinitori ai voii lui Dumnezeu. Asadar, cei care nu cinstesc pe Sfintii Ingeri nu cinstesc nici puterea lui Dumnezeu care se manifesta prin ei.

Numele Sfantului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El in limba ebraica, inseamna cine este ca Dumnezeu? (mi=cine, cha=ca, El=Dumnezeu), iar numele Sfantului Arhanghel Gavriil, Gabriel in limba ebraica, inseamna Dumnezeu este puterea mea. Mihail este chipul dreptatii dumnezeiesti, iar Gavriil al milei divine. Arhanghelul Mihail impune in lume dreptatea impotriva nedreptatii, pedepseste pe cei care incalca voia lui Dumnezeu si savarsesc nedreptatea si pazeste pe cei care sunt drepti. Sfantul Gavriil este arhanghelul bucuriei, al blandetii si milei dumnezeiesti, al bunelor vestiri.


Arganghelul Mihail

 este cel care a pus capat caderii ingerilor rai prin cuvintele: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte", cuvinte pe care noi le repetam tot timpul in cadrul Sfintei Liturghii: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa in pace a o adduce”. Este cel care distrus cetatile Sodoma si Gomora si l-a salvat pe Lot impreuna cu familia sa de la moarte. A calauzit poporul evreu cand a iesit din robia egipteana. L-a intarit pe Iosua, fiul lui Navi, inainte de inceperea cuceririi Canaanului si potrivit Apocalipsei, el va aduce biruinta finala asupra diavolului si a slujitorilor lui. Exista traditia potrivit careia, Mihail I s-a descoperit Sfantului Constantin cel Mare si i-a aratat pe cer semnul sfintei cruci spunandu-i: "Prin acest semn vei invinge!".

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Mihail


Arhanghelul Gavriil 

Arhanghelul Gavriil este cel care a vestit nasterea prorocilor si a dreptilor lui Dumnezeu, dar si intruparea si nasterea Fiului lui Dumnezeu din Sfanta Fecioara Maria. Este cel care i-a talcuit vedenia lui Daniil (Daniel, 8, 16). Potrivit Traditiei, el este cel care a pravalit piatra de la usa mormantului si a sezut deasupra ei, cand Domnul a inviat si a vestit pentru prima data Mironositelor ca Hristos a inviat.
In Canonul de rugaciune catre toate puterile ceresti si toti sfintii, noi Ii cerem lui Dumnezeu: „Inconjoara-ne cu Sfintii Tai Ingeri ca, prin mijlocirea lor fiind paziti si povatuiti, sa ajungem la unirea credintei si la cunoasterea slavei Tale neapropiate“.


Recomandari :